Strass Syndicat du travail sexuel - TravailleurSES du sexe en lutte !

dreptului comun

    Revendicăm aplicarea dreptului comun tuturor lucrătoriOARElor sexului. În ziua de azi, legislaţia prostituaţiiATELE indoor), aceasta fiind o consecinţă a politicii de interzicere purtate de Franţa. 

    Luptăm pentru recunoaşterea tuturor formelor de muncă sexuală, împotriva prohibării acesteia, căci toate dispoziţiile represive care împiedică exersarea ei menţin lucrătoriiOARELE în nesiguranţă şi în non-drept. Statutul nostru profesional ar trebui să ne permită să ne garantăm independenţa şi să beneficiem de o protecţie socială şi de o pensie. La ora actuală, chiar şi în cazul în care am plătit cotizaţii sociale şi impozite pe venit, beneficiem de foarte puţine prestări sociale.

    Cerem ca lucrătoriiOARELE sexului, şi în primul rând străinele fără acte în regulă, să fie protejate în mod eficace împotriva muncii forţate, a servituţii şi a sclavagismului, după cum şi a traficării lor în aceste scopuri, aşa cum prevede dreptul comun. Copiii, la rândul lor, trebuie protejaţi în mod efectiv împotriva exploatării sexuale.

    Ce message est également disponible en : Engleză, Franceză

    Pour nous contacter

    STRASS, Syndicat du Travail Sexuel
    c/o Acceptess-T
    39 bis Boulevard Barbès
    75018 PARIS

    contact@strass-syndicat.org

     

    PERMANENCE DU STRASS

    Nous vous accueillons tous les lundis de 16h00 à 20h00 dans les locaux d’Acceptess-T :

    39 bis Boulevard Barbès Paris 18

    M° Barbès, ligne 4 –

    L’étage et le code d’accès des locaux vous seront communiqués en appelant au :
    01 42 29 23 67
    ou au
    07 60 42 51 80

    La permanence est exclusivement réservée aux TravailleurSEs Du Sexe. Elle met à votre disposition un espace de santé sexuelle et elle vous permet de venir parler de vos difficultés. C’est également un lieu de convivialité où s’invitent les discussions de toutes sortes, les colères ou les fou rire autour d’amuses gueules et de rafraichissements.

    DépriméE ou bout en train, TDS de tous horizons et tout corps d’activité, vous êtes bienvenuEs… N’hésitez pas.

     

     

     

    Nous contacter en cas de violences : violences@strass-syndicat.org

    Paypal

    LikeBox Facebook

    TL Twitter