Strass Syndicat du travail sexuel - TravailleurSES du sexe en lutte !

discriminarea muncii sexuale

    Luptăm pentru abrogarea delictului de racolaj public. Începând cu 2003, lucrătoriiOARELE sexului riscă 2 luni de închisoare şi 3750 de euro amendă în caz de racolaj public, fie acesta activ sau pasiv. Această infracţiune nu doar că este aplicată în mod arbitrar de către forţele de poliţie – orice lucrătorOARE a sexului prezentĂ pe drumul public este consideratĂ ca o persoană delincventă – dar în plus de aceasta mai are şi consecinţa de a ne izola (mai ales în raport cu structurile de ajutor şi de prevenţie), de a ne precariza şi de a ne face mai vulnerabile în faţa infecţiilor cu transmitere sexuală, a HIV şi a abuzurilor de tot felul.

    Reclamăm dispariţia din codul penal al dispoziţiilor sancţionând în mod specific « proxenetismul ». Menite să ne protejeze de cei ce ne-ar exploata, ele reprezintă în acelaşi timp un obstacol pentru exersarea prostituţiei, refuzându-ne posibilitatea de a ne organiza (împiedicându-ne, de exemplu, sa împărţim un loc de muncă) sau de a beneficia de un ajutor exterior oarecare. Aceste dispoziţii au, de asemenea, drept consecinţă, faptul de a ne izola din ce în ce mai mult de restul populaţiei, acuzând de proxenetism orice persoană care ar beneficia de veniturile noastre, inclusiv membrii familiei sau cercul amical, cu excepţia cazului în care am dovedi că nivelul lor de viaţă corespunde resurselor lor.

    În sfârşit, ne opunem în mod ferm penalizării clienţilor noştri. Legea permite deja sancţionarea vătămărilor sau agresiunilor sexuale, după cum şi a « clienţilor » minorelor, ai celor al persoanelor deosebit de vulnerabile şi a victimelor muncii forţate sau ale traficului de persoane. A merge încă mai departe prin sancţionarea clienţilor lucrătoriOARElor sexului majoriORE, în lipsa oricărui abuz sau violenţe, nu numai că va prilejui o încălcare inacceptabilă a libertăţii noastre sexuale, dar va avea ca efect şi agravarea situaţiei noastre. Respingem ideea conform căreia am fi, din principiu, nişte victime care ar trebui salvate, şi aceasta împotriva voinţei noastre.

    Ce message est également disponible en : Engleză, Franceză

    Pour nous contacter

    STRASS, Syndicat du Travail Sexuel
    c/o Acceptess-T
    39 bis Boulevard Barbès
    75018 PARIS

    contact@strass-syndicat.org

     

    PERMANENCE DU STRASS

    Nous vous accueillons tous les lundis de 16h00 à 20h00 dans les locaux d’Acceptess-T :

    39 bis Boulevard Barbès Paris 18

    M° Barbès, ligne 4 –

    L’étage et le code d’accès des locaux vous seront communiqués en appelant au :
    01 42 29 23 67
    ou au
    07 60 42 51 80

    La permanence est exclusivement réservée aux TravailleurSEs Du Sexe. Elle met à votre disposition un espace de santé sexuelle et elle vous permet de venir parler de vos difficultés. C’est également un lieu de convivialité où s’invitent les discussions de toutes sortes, les colères ou les fou rire autour d’amuses gueules et de rafraichissements.

    DépriméE ou bout en train, TDS de tous horizons et tout corps d’activité, vous êtes bienvenuEs… N’hésitez pas.

     

     

     

    Nous contacter en cas de violences : violences@strass-syndicat.org

    Paypal

    LikeBox Facebook

    TL Twitter